Categories: ExterneȘtiri

NASA a selectat opt persoane, patru bărbaţi şi patru femei, care vor merge pe Marte

Agenţia spaţială americană NASA s-a decis în privinţa candidaţilor care vor fi incluşi în prima misiune pe Marte la orizontul anului 2020 şi a selectat opt noi candidaţi astronauţi – patru bărbaţi şi patru femei – care vor fi instruiţi pentru zboruri pe orbita joasă a Pământului şi pentru misiunile viitoare de explorare a unui asteroid şi pe Marte, relatează AFP şi Examiner.

Candidaţii, un amestec de oameni de ştiinţă şi piloţi militari, dintre care cel mai tânăr are 34 de ani, cel mai vârstă 39 de ani, în timp ce vârsta medie este de 36 de ani.

După terminarea perioadei de instrucţie, ei se vor alătura celor 49 de astronauţi americani, membri ai corpului de elită de la Centrul spaţial Johnson din Houston (Texas, sud).

Pe termen scurt, aceşti viitori astronauţi ar putea fi utilizaţi pentru zboruri spre Staţia Spaţială Internaţională (ISS) la bordul unei nave spaţiale Soiuz pentru a efectua un lung sejur pe orbită.

Aceşti astronauţi, care trebuie să înceapă pregătirea lor în această vară, ar putea fi, de asemenea, printre primii care vor fi trimişi, din nou, în spaţiu de pe sol american după ultimul zbor al unei navete spaţiale în iulie 2011.Primul zbor privat al NASA spre ISS ar putea avea loc către 2016.

Membrii clasei de astronauţi 2013 NASA au fost selectaţi din peste 6000 de dosare depuse, al doilea cel mai mare număr de cereri primite vreodată de agenţia spaţială americană.

‘Aceşti noi exploratori ai spaţiului au cerut să se alăture NASA pentru că ştiu că noi facem lucruri mari aici, cum ar fi elaborarea misiunilor spaţiale de lungă durată’, a declarat directorul Agenţiei, Charles Bolden, fost astronaut, ex-comandant de bord al unei navete spaţiale.

sursa: AGERPRES

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago