Universitatea Tehnică a Moldovei (UTM) a lansat astăzi pe orbită nanosatelitul TUMnanoSAT. Conexiunea cu partenerii internaționali – Agenția de Explorare Aerospațială din Japonia (JAXA) și Oficiul Națiunilor Unite pentru Afaceri Spațiale (UNOOSA), sub egida cărora satelitul a fost lansat pe orbită de către astronauții de la Stația Spațială Internațională (SSI), precum și transmisiunea live a lansării, a fost realizată de către coordonatorii de la JAXA, transmite MOLDPRES.
Constituind o premieră pentru Republica Moldova, precum și o experiență spațială de rezonanță pentru comunitatea internațională, evenimentul a întruni la Tekwill conducerea țării, reprezentanți ai comunității științifice și ai mediului academic. De asemenea, agenda evenimentului a inclus luări de cuvânt din partea reprezentanților JAXA și ai UTM, implicați direct în elaborarea, dezvoltarea și lansarea pe orbită a primului satelit al Republicii Moldova.
În perioada iunie-august 2021, satelitul TUMnanoSAT, construit de Universitatea Tehnică a Moldovei, a trecut toate testele funcționale la Institutul de Științe Spațiale din România, conform rigorilor JAXA și NASA. Ulterior, în luna martie, a fost transportat în Japonia, la JAXA, unde a fost inclus în capsula de lansare JSSOD. În aprilie a fost transportat la NASA şi inclus în Cargo Dragon-2. Iar pe 15 iulie 2022 satelitul a fost lansat în spațiu, fiind transportat la Stația Spațială Internațională cu racheta Falcon 9 a companiei SpaceX.
Activitatea respectivă se desfășoară în cadrul unui program internațional. Universitatea Tehnică a Moldovei a fost selectată de către Agenția Aerospațială a Japoniei și Oficiul Națiunilor Unite pentru Spațiu pentru Programul KiboCUBE, în scopul lansării gratuite pe orbită în spațiu a nanosatelitului TUMnanoSAT de pe Stația Spațială Internațională.