Moţiunea de cenzură contra Guvernului Filip va fi examinată astăzi la ora 12

 Deputata comunistă Inna Şupak scrie pe facebook că şedinţa Parlamentului în care va fi examinată moţiunea de cenzură contra Guvernului Filip , va avea loc astăzi la ora 12. Potrivit deputatei legislatorii au fost anunţaţi la 8.30 că pentru ora 9.00 se convoacă Biroul Permanent al Parlamentului, iar lucrările acestuia au fost prezidate de Vladimir Vitiuk, deşi există o hotărâre că în absenţa speakerului Candu, acesta este înlocuit de Liliana Palihovici.

Amintim că săptămâna trecută Guvernul Filip şi-a asumat prin răspundere Guvernamentală mai multe legi în domeniul bancar, inclusive cea prin care peste 13 miliarde de lei oferite pentru băncile falimentare sunt recunoscute în calitate de datorie de stat ce va fi întoarsă timp de 25 de ani.
Socialiştii, comuniştii şi liberal-democraţii au depus o moţiune de cenzură contra guvernului care urma să fie dezbătută săptămâna aceasta.

Tot săptămâna trecută Forul Civic şi mai multe partide de dreapta de opoziţie au anunţat că în ziua când se va examina moţiunea de cenzură vor fi organizate proteste. Până atunci mai mulţi economişti urmau să identifice variante alternative pentru evitarea punerii pe umerii cetăţenilor a miliardelor furate.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

4 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago