Moţiunea comuniştilor contra Guvernului le prieşte liberal-democraţilor. De această părere este analistul politic Anatol Ţăranu, scrie în pagina electronică publicaţia Kommersant.
Potrivit lui Taranu, în cazul susţinerii moţiunii de cenzură PD se va alinia cu PCRM, iar PLDM va avea de câştigat. Acesta spune că mulţi democraţi înţeleg acest lucru şi nu vor să îşi încheie cariera politică în acest fel. Analistul mai spune că este nefiresc ca PD să susţină moţiunea de cenzură deoarece votul de neîncredere se acordă nu doar primului ministru, ci întregului cabinet în care intră şi reprezentanţi ai PD.
Ieri, liderul fracţiuniii PLDM în Parlament, Valeriu Streleţ a declarat că această moţiune este un gest firesc din partea comunistilor .
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…