„Moldovenii s-au născut” va fi lansat pe 25 ianuarie în România. VIDEO

Piesa formaţiei Zdop şi Zdup -„Moldovenii s-au născut va fi lansată oficial în România pe 25 ianuarie, în emisiunea „Happy Hour”, difuzată pe Pro TV, scrie MEDIAFAX.
Single-ul „Moldovenii s-au născut” este inclus pe cel mai nou material discografic al trupei, al şaptelea din cariera ei muzicală, numit „Basta Mafia”, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Albumul conţine 13 piese, printre care „Trece Vremea Omului”, „Nistru”, „Good Bye”, „F-S-S-O” şi „The Holy Fuel”, dar şi două bonus tracks.

Pe lângă o piesă, un videoclip şi un album nou, formaţia Zdob şi Zdub are încă un motiv de bucurie: îşi serbează anul acesta majoratul. Mai exact, trupa împlineşte 18 ani de activitate. Cu acest prilej, băieţii vor porni într-un turneu naţional, care va cuprinde 18 oraşe din România. Concertul care va deschide marele turneu va avea loc pe 26 ianuarie, la Constanţa, în clubul Doors.

„Piesa s-a născut în împrejurări destul de comune, seara, acasă, pe canapea. De plictiseală, cred, am scos chitara acustică rămasă doar cu trei strune şi am alcătuit o secvenţă. L-am sunat imediat pe Roman şi i-am interpretat la telefon motivul. Ritmul de la începutul piesei este unul energic, deosebit de dinamic. Abia la sfârşit am adăugat tarantella, se potrivea perfect ritmului de la început şi bineînţeles textului”, a spus Mihai Gîncu.

„Ca întotdeauna, piesa a apărut foarte spontan. La început ne-am agăţat de un ritm, ca mai apoi să apară motivul tarantellei. Din acel moment, asocierile au fost foarte previzibile”, a explicat Roman Iagupov.

Piesa „Moldovenii s-au născut”, lansată în România de MediaPro Music, a fost scrisă de Andrei Copoţ şi Roman Iagupov, aranjamentul muzical fiind realizat de basistul formaţiei, Mihai Gîncu, şi producătorul german Marc Elsner.

sursa: mediafax.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago