Categories: PoliticȘtiri

Moldovenii pe baricade politice, sondaj

Un nou sondaj prezentat de Fondul Opiniei Publice (FOP) arată că moldovenii sunt încă pe baricade politice, primele două forţe politice fiind Partidul Socialiştilor din Republica Moldova şi Partidul Acţiune şi Solidaritate. Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, PSRM ar acumula 48,4 la sută din voturi, iar 25 la sută din alegători ar vota cu Partidul Acțiune și Solidaritate. PPPDA ar obține cinci la sută din voturi, iar Partidul Democrat 3,9 la sută. Sondajul a fost prezentat joi, 23 martie, într-o conferință de presă la IPN.

Directorul Fondului Opiniei Publice, Andrei Luchian, a spus că numărul cetățenilor care se declară total nemulțumiți de situația din țară continuă să fie mare, chiar dacă a scăzut de la 72% în 2016 la 56% acum. Totodată, s-a diminuat dispoziția de a participa la mitinguri şi proteste.

Cetăţenii cred că Moldova are nevoie de un preşedinte cu putere mai mare, de această opinie fiind 47% din respondenți, iar 29% consideră că în Moldova este nevoie de o împărțire mai clară a puterii. Încrederea în președintele Republicii Moldova este mai mare decât în Guvern sau Parlament. „Foarte multă” şi „oarecare” încredere în președinte au 56% din respondenți, în Guvern – 32%, iar în Parlament – 28%.

Andrei Luchian spune că în campania electorală au fost făcute promisiuni şi așteptările față de președinte sunt mari, dar abia peste un an se va putea capta dacă această încredere are suport faptic. Totodată directorul Fondului Opiniei Publice afirmă că cetățenii confundă atribuțiile președintelui cu ale altor autorități şi se așteaptă de la preşedinte la lucruri pe care nu le poate face el.

Sondajul punctează şi anti-ratingul politicienilor. Liberalul Mihai Ghimpu este politicianul în care nu au deloc încredere 71% din cetăţeni, iar în democratul Vlad Plahotniuc nu au încredere deloc 70% din respondenţi.

Cât privește politica externă a țării, dacă ar fi puşi să aleagă în cadrul unui referendum pentru a adera la Uniunea Europeană sau la Uniunea Vamală, pentru Uniunea Europeană ar vota 40%, iar pentru Uniunea Vamală 49%. Sondajul scoate în evidentă că pentru unirea cu România ar vota 22% din cetățeni în cadrul unui referendum, iar împotriva unirii ar vota 64%.

Sondajul socio-politic a fost realizat la comanda ziarului Timpul. Datele au fost colectate în perioada 10-19 martie, pe un eșantion de 1817 persoane. Sondajul este reprezentativ pentru populația țării, cu o eroare de plus-minus 2,3%.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago