Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a trimis Parlamentului o inițiativă legislativă ce stabilește acordarea unor facilități fiscale și vamale pentru cetățenii noștri care decid să revină cu traiul în Moldova, comunică MOLDPRES.
Proiectul de lege propune scutiri de la plata taxelor de import pentru introducerea în țară a bunurilor de uz personal și a unui mijloc de transport auto. Prevederile se vor aplica persoanelor care s-au aflat în afara țării timp de cel puțin 36 de luni, pe parcursul ultimelor 48 de luni. Pentru acordarea facilităților, cetățenii vor depune o cerere, însoțită de acte confirmative.
Șeful statului susține că “întoarcerea acasă a cetățenilor trebuie să fie simplă și nu trebuie să coste”. „Am pornit un proces complex de transformare a țării, iar pentru a reuși, Republica Moldova are nevoie de oameni. Suntem hotărâți să îmbunătățim condițiile de trai acasă și să creăm locuri de muncă, astfel încât cetățenii noștri să își construiască aici viitorul”, a conchis Sandu.