Cel puțin 11 femei din Republica Moldova, dintre care trei minore, au
fost racolate și exploatate sexual în Grecia. Victimelor, despre care
recrutorii cunoșteau că sunt din familii vulnerabile, li se promitea că
vor activa în calitate de vânzător într-un magazin de haine, cu un
salariu de o mie de euro. Fiind impuse să se prostitueze în case de
toleranță clandestine din Atena, tinerele erau supravegheate, inclusiv
prin intermediul camerelor video. Informațiile au fost prezentate într-o
conferință de presă, organizată joi, 24 octombrie, transmite IPN.
Artur Degteariov, șeful interimar al Centrului pentru Combaterea
Traficului de Persoane, a declarat că la Centrul „La Strada” a parvenit
un apel de la o persoană care a spus că fiica s-a se află în pericol. Și
anume că este ținută într-un local din orașul Atena, fiind exploatată
în industria sexuală. În cadrul investigațiilor, s-a stabilit că este
vorba despre un grup criminal constituit din recrutori din Republica
Moldova și Albania. Aceștia le confecționau victimelor acte de
identitate false românești, precum și realizau căsătorii fictive cu
cetățeni greci. Capul rețelei este un albanez în vârstă de 36 de ani,
acesta acționând de comun cu alte 14 persoane originare din Albania,
Grecia, Ucraina, Germania, Bulgaria, inclusiv cu patru cetățeni din
Republica Moldova. Este vorba despre un bărbat și trei femei, cu
vârstele cuprinse 28 și 31 de ani.
Victimele erau racolate din Republica Moldova, iar apoi transportate și
exploatate sexual în zece case de toleranță din Atena, administrate de
către membrii grupului criminal, de origine albaneză. „Fiecare dintre
victime era impusă să deservească pe zi între 25 și 80 de clienți,
serviciile sexuale fiind acordate timp de zece minute pentru fiecare
persoană. Fiecare beneficiar achita suma de 20 de euro. Din venitul
obținut, fiecărei tinere exploatate îi reveneau 15 euro pe schimb, iar
restul surselor financiare erau distribuite între membrii grupului
criminal”, a notat Artur Degteariov.
Nadejda Barbalat, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea
Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a declarat că au fost
inițiate două cauze penale, care ulterior au fost conexate într-o
singură procedură. La această etapă au fost audiate trei părți vătămate,
dintre care una minoră. Moldoveanul care a recrutat-o are statut de
învinuit și este reținut. Acesta face parte din gruparea criminală din
2015, fiind o persoană de legătură cu capul grupării. În cadrul
perchezițiilor din Atena, la domiciliile traficanților, dar și în casele
de toleranță clandestine, a fost depistată suma de 70 de mii de euro,
automobile, substanțe narcotice etc. Au fost reținute 15 persoane, iar
șase dintre ele au fost plasate în arest. Trei dintre cele 11 victime
identificate la Atena, au fost reîntoarse în țară, iar în cazul
celorlalte le este acordată asistență în Grecia. De asemenea, au fost
efectuate percheziții la domiciliul suspectului din Moldova, unde au
fost depistate două arme și muniții.
În cazul dat este vorba despre un cumul de infracțiuni, printre care
crearea unui grup criminal, trafic de copii și trafic de ființe umane,
iar făptașii riscă chiar și detenție pe viață.
Alina Calugher, avocat la Centrul „La Strada”, a îndemnat populația, în
cazuri în care cunosc sau suspectează cazuri de exploatare, să apeleze
la linia fierbinte pentru migrație sigură și anti-trafic 0 800 77777.
Oamenii sunt îndemnați să apeleze la acest număr înainte de a pleca să
lucreze peste hotare pentru a se convinge că au luat toate măsurile de
siguranță.
Direcția Situații Excepționale mun. Orhei a IGSU continuă să desfășoare măsuri de prevenire a…
Câțiva candidați supleanți pe lista Partidului ”RENAȘTERE” sunt imposibil de identificat pe teritoriul comunei Pelivan…
Biroul Național de Statistică informează că, prețurile medii de consum în octombrie 2024 s-au majorat…
Comisia Europeană împotriva Rasismului și Intoleranței (ECRI) felicită autoritățile moldovene pentru eforturile lor de a…
Până în prezent înotătorul Ion Lazarenco Tiron nu a primit nici un răspuns la plângerile…