Categories: SocialȘtiri

Moldovean, organizator al unei grupări criminale înarmată cu „Kalaşnikov”, reţinut de poliţie

Moldoveanul  are 42 de ani, este locuitor al satului Truşeni şi  ar fi  organizator al  unei grupări criminale. Acesta a fost dat în căutare internaţională de poliţia ucraineana  pentru săvîrşirea unor tîlhării deosebit de grave pe teritoriul Ucrainei.

Suspectul, împreună cu încă trei complici de ai săi sunt  banuiti  de organizarea şi comiterea a mai multor atacuri tîlhăreşti cu aplicarea armei de foc şi a forţei fizice la Cernăuţi.

În primăvara anului 2011, membrii grupării au pătruns în trei gospodării din Cernăuţi, prin forţarea  uşilor sau prin spargere de geamuri, pe timp de noapte. Fiind înarmaţi, aplicau forţa fizică asupra proprietarilor si amenantandu-i cu moartea ii impun eau sa le predea banii  şi lucrurile de preţ.

Intr-un caz, stăpînii casei au fost legaţi la mîini şi picioare şi electrocutaţi cu un fir electric. Apoi, în mod deschis au fost sustrasi  570 dolari SUA, 15 euro, 3 000 ruble ruseşti şi 26 000 hrivne, precum şi alte bunuri.

În cel de al doilea caz, membrii grupării, ameninţînd o familie cu un automat  Kalaşnikov şi un cuţit, au sustras  23 000 dolari SUA, 6 500 euro şi 10 000 hrivne, patru telefoane mobile, bijuterii din aur, un notebook, un aparat foto digital şi un cuţit decorativ. În urma atacului tîlhăresc, victima s-a ales cu o pagubă materială de peste  478 000 lei. Suspecţii ar fi plecat de la locul infracţiunii cu automobilul victimelor de model „BMW-X5”, în valoare de 52 000 dolari SUA.

După acelaşi scenariu, banuiţii au spart geamul unei case şi au pătruns în casa unei bătrîne de 82 de ani, de unde au sustras bani şi bunuri materiale în valoare de peste 15 000 lei.

La 22 mai curent,capul grupării a fost reţinut.  La domiciliul acestuia, poliţia a depistat  un aparat de electrocutat, 2 staţii radio, 30 grame de marijuanaşi 2 dispozitive artizanale speciale pentru consumul de droguri.

În acest caz a fost iniţiată o cauză penală,,informeaza Inspectoratul general de Politie . Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de „Tîlhărie”, „Răpirea mijlocului de transport” şi „Banditism”, riscă privaţiune de libertate de pînă la 15 ani.

 

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

17 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

18 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

2 zile ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

7 zile ago