Pentru prima dată, Republica Moldova va participa la Summitul NATO, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Despre aceasta a anunţat ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Natalia Gherman, într-un interviu pentru Radio Europa Liberă, transmite IPN.
„Republica Moldova a contribuit în anul curent la succesul misiunilor Alianţei de promovare a securităţii şi stabilităţii pe continentul european, am trimis un contingent în KFOR. Datorită acestui fapt vom fi invitaţi şi la summit-ul Alianţei, în premieră. Şi sper, avem toate premisele, să contăm pe solidaritatea din partea Alianţei acum mai mult ca niciodată”, a spus Natalia Gherman.
Întrebată dacă ar putea Federaţia Rusă să fie mai cooperantă în urma solicitării făcute de către Washington cu referire la retragerea armatei de pe teritoriul Republicii Moldova, ministrul a spus că probabil acest demers nu poate fi ignorat. „Statele Unite ale Americii sunt, de fapt, o ţară care consecvent promovează acest deziderat atât în cadrul dialogului bilateral ruso-american, cât şi în cadrul organizaţiilor şi organismelor internaţionale. Ne apropiem de summit-ul NATO, care va avea loc la începutul lunii septembrie. Ne putem aştepta la reiterarea acestui demers din partea aliaţilor Republicii Moldova din cadrul NATO”, a spus Natalia Gherman.
Anterior, mai mulţi politicieni s-au arătat deschişi pentru ideea aderării Republicii Moldova la NATO.
sursa. ipn.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…