Select your Top Menu from wp menus

Moldova şi România negociază instituirea controlului comun la frontieră

Autoritățile din Republica Moldova și România inițiază negocieri pentru efectuarea controlului comun al persoanelor, mijloacelor de transport și al mărfurilor la punctele de trecere a frontierei de stat, transmite IPN.

În baza unui acord care urmează să fie semnat, va fi aplicat principiul „oprire unică”, în scopul accelerării traversării frontierei.

Potrivit Guvernului de la Chișinău, efectuarea controlului comun la frontieră va avea un impact pozitiv asupra protecţiei intereselor economice ale Republicii Moldova, asupra prevenirii şi luptei împotriva criminalităţii transfrontaliere organizate, precum şi a terorismului internaţional.

Acordul cu privire la controlul persoanelor, mijloacelor de transport şi al mărfurilor în punctele comune de trecere a frontierei de stat dintre Republica Moldova şi România urmează a fi încheiat pentru o perioada nedeterminată şi va intra în vigoare în termen de 30 zile din data notificării oficiale pe cale diplomatică.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/moldova-si-romania-negociaza-instituirea-controlului-comun-la-frontiera/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19