Peste 60 de oameni ai scenei s-au ales cu titluri de onoare și medalii în cadrul Galei Premiilor UNITEM, care s-a desfășurat aseară la Națională.
Premiu de excelenţă a fost decernat compozitorului Eugen Doga şi actorului român Florin Piersic. Iar Premiul pentru întreaga activitate teatrală i-a revenit actorului Mihai Volontir.
Actriţa Ludmila Colohina a fost premiată pentru cel mai bun rol feminin, iar Premiul pentru cel mai bun rol masculin a ajuns la Constantin Haret. Premiul pentru cel mai bun rol jucat în teatrul pentru copii a fost decernat actriţei Stela Focşa.
„Ţara asta a uitat de noi” de Constantin Cheianu a fost desemnat cel mai bun spectacol de teatru de Constantin Cheianu.
La eveniment au fost prezenţi preşedintele ţării, Nicolae Timofti, şi premierul Vlad Filat. Gala premiilor Uniunii Teatrale este organizată în fiecare an, fiind sprijinită de Guvernul Republicii Moldova şi alte instituţii de stat, dar şi din domeniul privat
sursa: adevarul.md
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…