Select your Top Menu from wp menus

Moldova negociază cu Rusia reeşalonarea datoriilor la gazele naturale

Moldova negociază, între altele, cu Rusia, reeşalonarea pe 15 ani „în anumite condiţii” a unei părţi a „datorie istorice„ pentru livrările de gaze, a declarat Europei Libere, vicepremierul pentru probleme economice Valeriu Lazăr, care s-a aflat luni la Moscova.

„Da, am fost la Moscova, da, am discutat, dar subiectul în discuţie nu a fost contractul” – este vorba de un nou contract cu Gazprom privind condiţiile de livrare a gazelor ruseşti.

În interviul cu Europa Liberă, ministrul economiei Valeriu Lazăr a reamintit că sectorul termo-energetic reprezintă cam 40 la sută din consumul de gaze naturale şi 30 la sută din datoria „istorică” fată de Rusia. Şi a reafirmat că nu este vorba decât despre datoria consumatorilor de pe partea dreaptă a Nistrului.

Această parte din datorie va fi preluată, a precizat Lazăr, de compania care va rezulta din fuziunea Termocom-ului cu CET-urile şi care va avea ca furnizor „aproape unic” Moldovagaz. Discuţiile de la Moscova cu Gazprom nu s-au încheiat cu un rezultat concret, a mai declarat Valeriu Lazăr, dar negocierile sunt un „proces continuu”.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/moldova-negociaza-cu-rusia-reesalonarea-datoriilor-la-gazele-naturale/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19