Select your Top Menu from wp menus

Moldova la 25 de ani de independență văzută din Sacramento,SUA AUDIO

La acest sfârşit de august Republica Moldova marchează ce-a 25-a aniversare de la proclamarea independenţei. Perioadă în care , spun statisticile oficiale, peste hotarele ţării au plecat câteva sute de mii de cetăţeni moldoveni, iar cele neoficiale zic că cifra este ridică la nivelul unui milion.
Printre cei care au părăsit meleagurile natale, în căutarea unui trai mai bun se afla şi oameni născuţi în raionul Orhei, cu câţiva din care am discutat despre motivele plecării, dacă au de gând să revină acasă şi cum văd ei Moldova la cei 25 de ani de independenţă.
Constantin Copaceanu este născut în raionul Hincesti, dar anii de şcoală i-a petrecut la Piatra, acolo unde acum i-au rămas părinţii şi buneii , el fiind plecat împreună cu familia de mai puţin de 3 luni, în Statele Unite ale Americii.
Constantin spune că au hotărât să plece pentru că nu îşi vedea aici viitorul , mai ales al copiilor, asta după ace doar 3 ani în urma credea că lucrurile vor merge altfel în Moldova
Interlocutorul meu spune că ar putea să revină acasă, dar că este devreme să se gândească la asta, odată ce este de abia ajuns în SUA
Pentru Constantin Copaceanu Ziua Independenţei nu este o sărbătoarea prea mare, respectiv nu o va marca nici în SUA, iar cei 25 de ani de independenţă au fost ani de hoţie
Într-un sfert de veac de independenţă cea mai mare reuşită a Moldovei este apropierea de UE şi liberalizarea regimului de vize
În aceeaşi 25 de ani, cea mai mare nereuşită în opinia lui Constantin este nerezolvarea conflictului transnistrean , dar şi involuţia din Moldova, deoarece totul se obţine doar pe bază de relaţii sau apartenența politică
Celor rămaşi acasă Constantin le urează să rămână tari şi cu dragoste de ţară
Ultima întrebare adresată interlocutorului mei a fost legată de faptul că la o distanţă de câteva zile după ziua independenţei, Republica Moldova marchează o altă sărbătoare naţională. Am întrebat dacă limbă e romana sau moldoveneasca şi l-am rugat să argumenteze


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/moldova-la-25-de-ani-de-independenta-vazuta-din-sacramentosua-audio/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19