La acest sfârşit de august Republica Moldova marchează ce-a 25-a aniversare de la proclamarea independenţei. Perioadă în care , spun statisticile oficiale, peste hotarele ţării au plecat câteva sute de mii de cetăţeni moldoveni, iar cele neoficiale zic că cifra este ridică la nivelul unui milion.
Printre cei care au părăsit meleagurile natale, în căutarea unui trai mai bun se afla şi oameni născuţi în raionul Orhei, cu câţiva din care am discutat despre motivele plecării, dacă au de gând să revină acasă şi cum văd ei Moldova la cei 25 de ani de independenţă.
O altă persoană originară din oraşul Orhei şi stabilită cu traiul de câţiva ani peste ocean, cu care am discutat despre cei 25 de ani de independenţă ai Republicii Moldova este Natalia Dutca
Natalia spune că atunci când au plecat nu se plângea de situaţia materială, dar a văzut plecarea ca şi o posibilitate de dezvoltare, iar odată ajunsă în State, nu i-a fost uşor să se afirme.
În zona Chicago spune că ar fi cam la vreo 10 mii de cetăţeni moldoveni, iar Moldova de peste hotare se vede nu chiar în culorile roz
Natalia spune că nu se mai întoarce în ţara deşi o iubeşte mult. Şi asta pentru că nu vede că ţara să facă ceva pentru oameni,
Întrebata despre cea mai mare realizare în anii independenţei, Natalia Dutca se arata sceptică că în genere au existat realizări, dar cea mai mare ar fi în opinia sa posibilitatea de a circula liber peste hotare.
Natalia crede că cel mai mare eşec al ţării după 25 de ani de independenţă este nepăsarea guvernului şi a conducerii faţă de propriul popor.
Referitor la situaţia din sistemul bancar cunoscută ca şi jafului secolului Natalia crede că sunt implicate mai multe persoane şi doar una singură a fost făcută responsabilă.
Ziua Independenţei nu este motiv de mare sărbătoare pentru Natalia Dutca şi asta deoarece nu a văzut realizări mari în ultimii 25 de ani.
Celor rămaşi acasă Natalia de doreşte răbdare iar pe guvernanţi îi îndeamnă să renunţe la principii de cumetrism şi să se gândească mai mult la oameni
Ultima întrebare adresată interlocutorului mei a fost legată de faptul că la o distanţă de câteva zile după ziua independenţei, Republica Moldova marchează o altă sărbătoare naţională. Am întrebat dacă limbă e româna sau moldoveneasca şi l-am rugat să argumenteze
Natalia a fost ultima mea interlocutoare din acest ciclu de emisiuni, una din sutele de mii de moldoveni pe care i-a pierdut țara noastră pe calea, pe care a pornit-o acum 25 de ani.