Select your Top Menu from wp menus

Moldova a încheiat negocierile pe marginea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană

Consiliul de cooperare Republica Moldova – Uniunea Europeană a confirmat încheierea negocierilor pe marginea Acordului de Asociere, inclusiv Acordul de liber schimb cu UE.Potrivit unui comunicat al Guvernului, Consiliul contează pe parafarea Acordului la reuniunea Parteneriatului Estic ce va avea loc la Vilnius pe 29 noiembrie a.c. și semnarea acestuia imediat ce vor fi finalizate procedurile tehnice.

Uniunea Europeană apreciază „progresul solid” obținut de țara noastră în ce privește faza a doua și ultima a Planului de acțiuni privind liberalizarea regimului de vize și reconfirmă obiectivul de călătorie liberă a cetățenilor moldoveni în UE în termeni cât mai restrânși.
Opiniile au fost exprimare la cea de-a 15 reuniune a Consiliului de Cooperare ce s-a desfășurat ieri la Luxembourg, la care a perticipat premierul Iurie Leancă.

La finalul reuniunii, Comisarul pentru Extindere și Politica Europeană de Vecinătate, Stefan Fule, a afirmat că formarea Coaliției Pro-Europene în Republica Moldova și finalizarea negocierilor reprezintă un argument puternic pentru aprofundarea relațiilor și concentrarea dialogului pe acțiunile de până la și după Summit-ul de la Vilnius.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/moldova-a-incheiat-negocierile-pe-marginea-acordului-de-asociere-cu-uniunea-europeana/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19