Select your Top Menu from wp menus

Moldova A FOST EXCLUSĂ DIN SISTEMUL TIR, valabilitatea carnetelor TIR eliberate a fost suspendată

Agenția InfoMarket a reușit să afle că  marți  a avut loc preluarea forțată a clădirii Asociației Internaționale a Transportatorilor Auto, fapt despre care a fost informată Uniuna Internațional a Transportatorilor Auto (IRU), care gestionează sistemul TIR. Ca urmare, AITA a primit o scrisoare oficială din partea IRU care anunță că Moldova a fost exclusă din sistem, iar carnetele eliberate până acum nu mai sunt valabile.

În aceeași scrisoare, IRU solicită să fie informat Guvernul Moldovei despre situația nefavorabilă, pentru remedierea ei cât mai urgentă și revenirea la regimul normal, conform convenției TIR și regulilor IRU. Scrisori similare au fost trimise Serviciului Vamal și Ministerului Transporturilor ale Moldovei.

Anterior, Agenția InfoMarket a comunicat că, din 2013, între membrii AITA este în desfășurare un conflict pentru putere și au fost inițiate procese judiciare. La una din adunările generale ale AITA, directorul general al IRU, Umberto de Pretto, a atras atenția părților asupra faptului că dacă situația va scăpa de sub control, Moldova poate fi exclusă din sistemul TIR, așa cum s-a întâmplat anterior în cazul Uzbekistanului.

Potrivit informațiilor din cadrul AITA, în momentul preluării forțate a controlului clădirii, în stoc erau peste 15 mii de blanchete ale carnetelor TIR în valoare de peste 11 mln de lei. Din momentul excluderii Moldovei din sistem, ele s-au transformat în simple hârtii fără valoare, ceea ce reprezintă pierderi directe pentru Asociație și membrii săi.

Potrivit informațiilor Agenției InfoMarket, doar cota sectorului transporturilor în PIB este de 11%, iar veniturile bugetului în proporție de 75% sunt asigurate de autoritățile vamale din importul mărfurilor efectuat cu transportul auto.

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a emis un comunicat miercuri potrivt căruia condamnă modul de clarificare a neînțelegerilor din cadrul Asociației Internaționale a Transporturilor Auto (AITA) și a implicațiilor acestora asupra sistemei de garantie financiară a operaţiunilor de export sub acoperirea Carnetului TIR, neînțelegeri care au dus la blocarea procedurii de eliberare a acestor carnete pentru Republica Moldova.

Ministerul atenționeaza că acest conflict intern de la nivelul AITA este de natură să afecteze în mod direct exporturile de mărfuri din Republica Moldova. În acest context, MTID le cere membrilor co-fondatori ai AITA să depășească cât mai rapid problemele și animozitățile existente, pentru a debloca cât mai urgent procesul de eliberare a carnetelor TIR pentru Republica Moldova.

 


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/moldova-a-fost-exclusa-din-sistemul-tir-valabilitatea-carnetelor-tir-eliberate-a-fost-suspendata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19