Compania Magazine Sociale SRL, care realizează un proiect populist de deschidereaa unei reţele de comerţ de orientare socială, se va reorganiza. Potrivit unui anunţ al companiei, reorganizarea va consta în transformarea din societate cu răspundere limitată în societate pe acţiuni, informează Mold-Street. Motivele reorganizării sunt neclare. Vitalie Cușnir, directorul şi singurul fondator al societăţii comerciale, la început a negat că se planifică vreo reorganzare, iar ulterior i-a readresat pe jurnalişti la avocatul companiei, care însă nu a răspuns la numărul de telefon oferit de către Cușnir.
Compania Magazine Sociale SRL a fost înregistrată la CIS pe 10 octombrie, 2016, în plină campanie electorală pentru alegerea preşedintelui ţării. La acel moment, fondator era AO Pentru Orhei, condusă la de mamă vitregă a primarului de Orhei, Ilona Șor, iar administrator – Alexandr Botnar. Lansarea magazinelor sociale a fost exploatată pentru promovarea candidatei Partidului Ravnopravie/Șor , Inna Popenco, la prezidenţiale. Tot atunci, jurnaliştii de investigaţie au semnalat primele cazuri de corupere a alegătorilor prin intermediul acestor magazine.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…