Select your Top Menu from wp menus

Modificările operate în Regulamentul Circulației Rutiere au intrat în vigoare!

Regulamentul Circulației Rutiere deja nu mai permite transportarea pe brațe a copiilor cu vîrstă de pînă la 7 ani, dar obligă utilizarea în acest scop a unui sistem de reţinere conform standardelor de siguranţă (scăunelul pentru copii), ce corespunde masei şi taliei copilului. Concomitent, pentru copii cu vîrsta de la 7 la 12 ani, este admisă utilizarea și a altor mijloace de adaptare (pernă specială, scaun de înălţare etc.), care face posibilă aplicarea corectă (bazin/umăr) a centurii de siguranţă din dotarea autoturismului. Va fi stabilită și interdicția de a transporta copii cu vîrsta mai mică de 12 ani atît pe şaua din spate, cît și în atașul motocicletei.

A fost elaborat un nou panou adițional cu săgeata orientată spre stînga, care va permite, după oprirea vehiculului la semnalul roşu, deplasarea în direcţia săgeţii, respectînd măsurile de precauţie. De menționat, că în acest caz deplasarea în direcția săgeții nu este o obligație, ci un drept al conducătorului de vehicul, iar măsurile de precauție înseamnă că acesta poate să înceapă deplasarea numai după ce s-a asigurat că nu creează obstacole vehiculelor antrenate deja în trecerea intersecţiei, indiferent de direcţia lor de mers, precum şi pietonilor care traversează carosabilul.

Un punct din Regulament se referă la deținătorii autovehiculelor care au volanul amplasat pe partea dreaptă a axei longitudinale. Astfel, se interzice deplasarea acestora pe drumurile publice, pe timp de noapte, cu excepţia celor aflate în traficul internaţional în tranzit. Restricția respectivă are drept scop prevenirea cazurilor de orbire a conducătorilor de vehicule ce se deplasează în întîmpinare din sens opus de către farurile vehicului ”cu volanul pe dreapta”.

De asemenea modificările operate în RCR vizează normele de deplasare a vehiculelor cu regim prioritar de circulaţie, vehiculelor speciale, celor care transportă încărcături cu masa şi gabaritul depăşit etc. şi ceilalţi participanţi la trafic, fiind diferenţiate şi concretizate cerinţele faţă de semnalizarea vehiculelor în cauză, precum şi cerinţele în raport cu comportamentul conducătorilor acestor vehicule.

Modificările menționate au drept scop conformarea cadrului normativ național la normele comunitare și bunele practici europene din domeniul siguranței rutiere. Inspectoratul Național de Patrulare oferă conducătorilor auto un termen de răgaz, de o lună, pentru a se documenta și a face cunoștință cu noile modificări.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/modificarile-operate-in-regulamentul-circulatiei-rutiere-au-intrat-in-vigoare/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19