Modificările la politica bugetar-fiscală și vamală, propuse de 
Ministerul Finanțelor, au fost votate de Parlament în două lecturi, 
transmite IPN.
Proiectul prevede că de scutire personală (24 de mii de lei în acest an)
vor beneficia doar persoanele fizice care au venituri mai mici de 360 
de mii de lei anual.
În vederea simplificării administrării fiscale, se va reține impozitul 
pe venit la sursa de plată în mărime de 12%. În prezent, dacă un agent 
economic procură ceva de la o persoana fizică, reține doar 7% din sumă 
pentru a o achita în buget. Ulterior, deoarece cota impozitului pe venit
este de 12%, persoana fizică, când depune declarația anuală, trebuie să
achite diferența. Prin modificările operate, agentul economic va retine
din start 12%.
O altă modificare este că pentru livrările efectuate de către agenții 
economici ce desfășoară activitate de întreprinzător în domeniul HoReCa 
(hotele, restaurante și cafenele) se va aplica TVA la cota standard de 
20% (până acum fiind 10%).
Prin proiect este revizuit și tratamentul fiscal al tranzacțiilor 
comerciale prin intermediul trimiterilor poștale internaționale. În 
cazul în care mărfurile nu au caracter comercial, nu depășesc limitele 
cantitative stabilite de legislație sau valoarea acestora nu depășește 
limita neimpozabilă de 200 euro, vor fi scutite de TVA și accize. În 
celelalte cazuri, TVA și acciza se va calcula pornind de la valoarea 
mărfurilor în vamă.
Un compartiment separat se referă la modificarea Legii privind plata 
pentru poluarea mediului, prin care se propune majorarea cu 20% a plății
aplicate asupra mărfurilor ce poluează mediul înconjurător.
Proiectul mai conține modificări referitoare la tichetele de masă, 
pentru care se vor aplica contribuții de asigurări sociale de stat 
obligatorii. Acestea vor fi în continuare scutite de impozitul pe venit.
Potrivit ministrei finanțelor, Natalia Gavrilița, prin aceste măsuri se 
vrea susținerea agenților economici altfel decât prin scutiri. Sunt 
condiții ale Fondului Monetar Internațional care trebuie îndeplinite 
dacă se dorește readucerea încrederii instituțiilor internaționale în 
instituțiile statului.
Deputații din Partidul Democrat s-au arătat nemulțumiți de modificările 
votate și consideră că măsurile se vor răsfrânge negativ asupra 
consumatorilor finali. În luarea sa de cuvânt, deputatul Andrian Candu a
declarat că politica bugetar fiscală nu este una „de viziune și 
dezvoltare”, pentru că acestea nu creează locuri de muncă, condiții 
pentru investitorii străini și nicio perspectivă de dezvoltare. „V-ați 
grăbit să creați ceva ca să demonstrați FMI că puteți îndeplini niște 
condiții, dar nu ați ținut cont de poziția cetățeanului”, a spus Andrian
Candu.
Partidul „Șor” a părăsit ședința Parlamentului înainte ca inițiativa să 
fie votată în prima lectură. Într-o intervenție în fața jurnaliștilor, 
deputata Partidul „Șor”, Marian Tauber, a declarat că modificările sunt 
„o crimă împotriva micului business”.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…