Misiunea FMI vine pe 22 septembrie

Misiunea Fondului Monetar Internaţional urmează să sosească la Chişinău pe 22 septembrie. Premierul Valeriu Streleţ a declarat, luni, după şedinţa operativă a Cabinetului de miniştri, că până la această dată, care a fost confirmată de partenerii externi, urmează a fi întreprinse un şir de acţiuni, în aşa fel încât să rămână cât mai puţine probleme nesoluţionate, transmite IPN.

Referindu-se la lichidarea celor 3 bănci, care este o condiţie a partenerilor externi, premierul a menţionat că procesul este în derulare, iar data încheierii tuturor procedurilor şi, respectiv, retragerea licenţelor este 16 octombrie.

Valeriu Streleţ a mai spus că printre sarcinile care stau în faţa autorităţilor de la Chişinău până la sosirea misiunii FMI ţin de implementarea politicilor de lungă durată, politici care vizează reforma administraţiei publice centrale, descentralizarea şi consolidarea independenţei şi autonomiei fiscale. La fel, este vorba despre politici ce vizează diferite plăţi şi prestaţii sociale, inclusiv sistemul de pensii, dar şi altele.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago