Misiunea Fondului Monetar Internaţional (FMI), invitată pe 31 iulie în Moldova de Prim-ministrul Valeriu Streleţ, şi Guvernatorul Băncii Naţionale (BNM), va sosi la Chişinău în a treia decadă a lunii septembrie.
Într-un interviu pentru agenţia „INFOTAG”, Valeriu Streleţ a spus că joi, 6 august, Guvernul a primit un răspuns de la FMI, în care se spune că misiunea va sosi în a treia decadă a lunii septembrie, în intervalul 21-24 septembrie.
Sosirea în ţară a misiunii FMI pentru corespondentul „INFOTAG” a fost confirmată şi de reprezentanţa permanentă a fondului în RM, menţionând că în răspunsul fondului nu se vorbeşte nimic despre data exactă a vizitei experţilor misiunii.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…