Misiunea Fondului Monetar Internaţional, aflată într-o vizită de informare în R. Moldova, s-a întâlnit cu premierul Pavel Filip și tot pentru marți este programată o dicuție la Ministerul Economiei.
Ivanna Vladkova-Hollar, şefa echipei de experţi FMI, a precizat, potriv unui comunicat al guvernului, că scopul misiunii este să se informeze despre politicile şi prognozele macroeconomice promovate de autorităţi, situaţia din sistemul financiar-bancar şi politicile bugetar-fiscale.
Următoarele discuții sunt programate la Banca Naţională a Moldovei și Ministerul Finanţelor. Misiunea FMI se va întâlni și cu reprezentanți ai partenerilor externi, respectiv, vor merge la Ambasada Statelor Unite și delegația UE la Chişinău.
Actuala misiune nu va începe negocieri privind un eventual sprijin financiar, dar de aprecierile sale va depinde dacă aceste negocieri sunt lansate.
sursa: europalibera.org
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…