Select your Top Menu from wp menus

Mişcari tectonice la Universitatea „Alecu Russo”! Legătura invizibilă între ministrul de Interne şi instituţie

Percheziţii în incinta Universității „Alecu Russo” din Bălți. Pe data de 6 august oamenii legii au descins în universitatea din capitala de nord a ţării pentru ridicarea probelor, în cadrul unei cauze penale. Oamenii legii declară că este vorba despre o infracțiune de delapidare a averii străine.

Pe de altă parte, rectorul instituţiei Gheorghe Popa declină orice acuzare, declarând că aceste acţiuni nu sunt decât o încercare de intimidare şi de a curăţa drumul cuiva spre funcţia de rector al instituţiei. Totodată, Popa nu exclude că motivul real al acestor percheziţii este faptul că el s-a opus prezenţei ministrului Afacerilor de Interne în Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi.

Astfel, ieri IGP a precizat printr-un comunicat că administrația universității din Bălţi este suspectată de efectuarea unor plăți, neprevăzute de legislație, unor angajați sub formă de premii bănești. Aceștia, folosindu-se de situația de serviciu, au prejudiciat bugetul instituției de învățământ, cu circa 44 mii de lei.

„Din probele deja acumulate sunt suspiciuni că faptele date au fost comise şi inclusive de către rectorul universităţii Gheorghe Popa, cât şi de prorectorul Balanici Alexandru. La moment se desfăşoară acţiuni de urmărire penală necesare pentru elucidarea circumstanţelor”, a afirmat ofiţerul de urmărire penală, IP Bălţi, Alexandru Bejenari, citat de www.publika.md.

În cadrul percheziției, oamenii legii au ridicat un set de documente originale, din birourile: contabilității, secției resurse umane și arhivă ce ar prezenta interes pentru urmărirea penală.

Pe de altă parte, rectorul universităţii Gheorghe Popa declară că aceste acţiuni sunt o încercare de intimidare şi „de a curăţa drumul cuiva spre funcţia de rector al instituţiei. „ Am dat premii la toţi, începând cu portarul şi până la prorector”, a precizat rectorul. Totodată, în opinia lui, una din cauze ar fi şi ministrul de Interne Oleg Balan. Şi aceasta pentru că el s-a opus prezenţei ministrului de Interne în Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională a Universităţii „Alecu Russo” din Bălţi.

În consiliul menţionat, care are sarcina de a coordona toată activitatea instituţiei, de la planuri de dezvoltare la utilizarea resurselor financiare, Oleg Balan era reprezentantul Ministerului Finanţelor.

Gheorghe Popa a subliniat că administraţia Universităţii a scris Ministrului Finanţelor o scrisoare în care îşi exprimă dezacordul în privinţa prezenţei lui Oleg Balan în Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională. „Am primit răspuns de la Ministerul Finanţelor că Oleg Balan este candidatura cea mai potrivită pentru această funcţie, pentru că are studii europene şi abilităţi în acest domeniu. După aceasta iată deja de trei săptămâni suntem supuşi unor controale”, a precizat rectorul universităţii.

În context, el a mai spus între altele că anume Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională, pe lângă alte atribuții și competențe, organizează şi desfăşoară alegerile pentru postul de rector.

Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională este constituit din nouă membri: trei de la ministere: Educaţie, Finanţe şi ministerul de profil; doi profesori de la Universitate; doi membri delegaţi din partea senatului care sunt experţi externi, rectorul şi prorectorul responsabil de probleme financiare.

Surse din cadrul Guvernului au relatat că cel mai probabil astăzi rectorul Universităţii din Bălţi se va întâlni cu noul ministru al Educaţiei Corina Fusu pentru a explica situaţia.

De notat că potrivit legislației în vigoare, persoanele culpabile de comiterea infracțiunilor încriminate mai sus se pedepsesc cu o amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani, în ambele cazuri cu privarea dreptului de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.

sursa: moldova.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/miscari-tectonice-la-universitatea-alecu-russo-legatura-invizibila-intre-ministrul-de-interne-si-institutie/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19