Select your Top Menu from wp menus

Mirosul neplăcut de anul trecut a fost provocat la comandă în Orhei

Problema mirosului înţepător care a bântuit anul trecut oraşul Orhei a fost discutată la şedinţa de săptămâna trecută a consiliului orăşenesc Orhei. În contextul prezentării raportului de activitate pe anul 2012 de către SA Regia Apă-Canal Orhei, directorul instituţiei a fost întrebat dacă şi în acest an oraşul va fi învăluit de miasmele similare celor din anul trecut.
Mihai Chiperi a lăsat să se înţeleagă că mirosul de anul trecut nu a fost cauzat de staţia de epurare din subordinea întreprinderii pe care o conduce. Asta deoarece timp de 30 ani de activitate în oraş nu a existat acest miros, iar procesul de funcţionare a staţiei nu a suferit schimbări.
Primarul de Orhei Vitalie Colun a declarat în context că a fost încheiat un contract cu Institutul Naţional de Ecologie, care dispune de laboratoare specializate şi care urmează să depisteze sursa mirosului , dar şi să vină cu soluţii pentru înlăturarea lui.
Acesta a negat că miasmele ar fi provocate de staţia de epurare şi a declarat că mirosul neplăcut de anul trecut a fost provocat la comandă.
Amintim că în iulie 2012 Primaria Orhei a susţinut că mirosul neplacut, care periodic invaluia oraşul, provenea de la Întreprinderea de Stat Moldsuinhibrid. Întreprinderea a respins aceste acuzaţii.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/mirosul-neplacut-de-anul-trecut-a-fost-provocat-la-comanda-in-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19