Mircea Radulian, directorul științific al Institutului Național de Fizică a Pământului a declarat că seismul de duminică dimineața, de 5,5 grade pe Richter, a fost cel mai puternic din ultimii patru ani, dar fără a avea puterea de a produce pagube materiale.
Cutremurul de duminică a fost un cutremur moderat, este cel mai mare cutremur din ultimii patru ani și era de așteptat având în vedere frecvența cu care apar aceste cutremure în Vrancea. Este un cutremur care nu produce pagube și care va avea replici nesemnificative, de mai mici de patru”, a declarat Mircea Radulian. Replicile nu vor fi resimțite de către populație, a mai declarat Mircea Radulian.
Seismul a avut magnitutinea de 5,5 grade și a durat circa 7 secunde.
Ca recomandare în cadrul cutremurelor puternice, Mircea Radulani spune că persoanelor care locuiesc în apartamentele de la etajele superioare să nu părăsească locuințele.
Seismul a fost resimțit pe arie largă în Moldova și Muntenia, inclusiv la București, unde intensitatea a fost de IV-V grade pe scara Mercalli. Mișcarea seismica a fost resimțită la Iasi, Galati, Focșani, Bârlad, Constanța, București, Pitești, Târgoviște, Brașov și in alte orașe din sudul și estul țării.
Cutremurul din aceasta dimineață a fost cel mai puternic eveniment seismic produs în regiunea Vrancea după cel de magnitudine 5,7 produs la 25 aprilie 2009.
sursa:mdcnews.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…