Select your Top Menu from wp menus

Ministrul român al apărării crede că trebuie urgentată deschiderea unui Birou NATO în Moldova

Mircea Duşă ministrul apărării naţionale din România a salutat decizia miniştrilor aliaţi de adoptare a Pachetului de sprijin pentru dezvoltarea capabilităţilor de apărare pentru Republica Moldova, precizând că acesta reprezintă “o investiţie nu numai în securitatea şi stabilitatea acestei ţări, ci şi în propria noastră securitate”, şi că ar trebui urgentată deschiderea unui Birou de legătură al NATO la Chişinău, anunţă un comunicat al MAPN-ul de la Bucureşti.
Miniștrii apărării din țările NATO au votat miercuri la Bruxelles un pachet de măsuri de consolidare a capacității de apărare a Moldovei și de întărire a instituțiilor ei de securitate, a anunțat secretarul-general al alianței, Jens Stoltenberg. El a spus că NATO va „asista” Moldova în modernizarea forțelor armate prin „instruire, sprijin și educație”. Republica Moldova, țară neutră care nu și-a exprimat dorința să adere la NATO, a fost acceptată să participe la inițiativa NATO „Consolidarea Capacităților de Apărare” în septembrie trecut, pe fundalul conflictului din estul Ucrainei.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ministrul-roman-al-apararii-crede-ca-trebuie-urgentata-deschiderea-unui-birou-nato-in-moldova/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19