Categories: EconomicȘtiri

Ministrul moldovean al agriculturii Vasile Bumacov se află la Moscova

Ministrul agriculturii Vasile Bumacov se află la Moscova pentru discuţii cu şeful serviciului federal fito-sanitar rus Ghenadii Onişenko, după ce Rusia a impus din nou un embargo pe termen nelimitat pe importurile de vinuri din Moldova.

La Moscova s-a aflat şi ministrul economiei Valeriu Lazăr, pentru discuţii legate de relaţiile comerciale în general, inclusiv negocierea unui nou acord cu Gazprom.

Joi, când a făcut bilanţul primelor 100 de zile de guvernare, premierul Iurie Leancă a declarat că scopul acestor discuţii este de a înţelege poziţia şi cererile specifice ale părţii ruseşti:

„…dorinţa de a găsi soluţii pentru problemele care există şi dorinţa de a comunica şi de a înţelege care e logica la baza unor decizii luate mai recent de către partenerii noştri de la Moscova.”

Pe de altă parte, joi, preşedintele preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, declara la Clubul internaţional de discuţii „Valdai” (care reuneşte experţi specializaţi pe tematica Rusiei, oraşul Valdai, regiunea Novgorod) că embargoul rusesc pe vinurile moldoveneşti este o decizie pur economică, nu una care ţine de domeniul „politic” sau al „suveranităţii”.

sursa: europailbera.org

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

10 ore ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

10 ore ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

11 ore ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

16 ore ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

19 ore ago