Ministrul german al Educatiei, Annette Schavan, a demisionat sambata, la cateva zile dupa ce Universitatea din Dusseldorf i-a restras titlul de doctor intrucat o comisie a acesteia a stabilit ca ministrul a plagiat in teza sa de doctorat de acum mai bine de 30 de ani.
Potrivit comisiei universitatii, Annette Schavan a copiat „in mod sistematic si intentionat” parti din teza sa.
Schavan a respins vehement acuzatia de plagiat formulata de o comisie academica de la Facultatea de Filosofie a Universitatii Dusseldorf si a declarat ca va ataca in instanta decizia comisiei. De altfel, ministrul a respins in numeroase randuri acuzatiile.
Decizia a fost o lovitura dura pentru Annette Schavan, o apropiata a Angelei Merkel, si ii slabeste reputatia, cu atat mai mult cu cat aceasta detine din 2005 portofoliul de ministru al Educatiei si Cercetarii, din timpul primului guvern Merkel.
Luna trecuta, Merkel si-a sustinut ministrul si a exclus posiblitatea inlaturarii din functie.
Titlul de „Doktor” are o mare importanta sociala in Germania si orice uzurpare este pasibila de amenda.
Schavan nu este primul politician german de rang inalt acuzat de plagiat in ultimii ani. In martie 2011, Karl-Theodor von Guttenberg, ministru al Apararii si unul dintre cei mai populari politicieni germani, a fost nevoit sa demisioneze dupa ce s-a dovedit ca a copiat o mare parte din lucrarea sa de doctorat.
De asemenea, in iunie 2011, Universitatea din Heidelberg i-a retras titlul de doctor europarlamentarului german Silvana Koch-Mehrin. Aceasta a demisionat din functia de vicepresedinte al Parlamentului European dupa ce acuzatiile de plagiat au iesit la iveala, insa nu a renuntat la locul sau in legislativ.
De fiecare data, acuzatiile au fost lansate pe diferite platforme de internet. In ceea ce priveste teza de doctorat a ministrului german al Educatiei, Annette Schavan, 92 de paragrafe din cele 350 de pagini sunt considerate suspecte.
sursa: hotnews.ro
Astăzi, 7 iunie 2025, este marcată Ziua Mondială a Siguranței Alimentare, o inițiativă globală care…
Ajutoare financiare în sumă totală de peste 327 mii lei au primit 250 de persoane…
La Orhei s-a desfășurat cea de a 7-a ediție a Școlii securității pentru copii „Împreună…
Ziua funeraliilor maestrului Eugen Doga va fi decretată zi de doliu național. Maestrul Eugen Doga,…
Doi minori au fost salvați de la înec în prima zi de vară. Incidentul s-a…
Duminică, 1 iunie la Chipereni se va organiza turul 2 al alegerilor pentru funcția de…