Categories: SocialȘtiri

Ministrul Alexandru Jizdan îi atenționează pe agenții de patrulare că pot fi sancționați

Agenții de patrulare care vor opri nemotivat șoferii în trafic vor fi sancționați. Ministrul afacerilor interne, Alexandru Jizdan, a spus miercuri, 18 octombrie, la o conferință de presă, că din partea cetățenilor parvin plângeri în care sunt semnalate abuzuri din partea agenților de patrulare, transmite IPN.

Alexandru Jizdan spune că întregul proces va fi monitorizat de către serviciile speciale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), iar această analiză va arăta dacă acțiunile întreprinse sunt corecte sau dacă sunt necesare ajustări în activitatea poliției.

Ministrul a spus că, atunci când s-a înființat Inspectoratul Naţional de Patrulare, menirea agenților de patrulare a fost să patruleze zonele cu o rată ridicată de criminalitate, unde cetățenii nu sunt în siguranță. Însă, treptat, aceștia s-au transformat în inspectori rutieri.

Potrivit lui Alexandru Jizdan, MAI a fost sesizat despre faptul că foarte mulți șoferi, deși nu încălcă regulile de circulație, sunt opriți de către agenții de patrulare. Ministrul spune că legea prevede expres motivele pentru care pot fi stopate mașinile, iar agenții de patrulare sunt obligați să respecte aceste prevederi. Iar dacă nu o vor face, vor fi aplicate sancțiunile corespunzătoare.

„Dacă vom rezolva această problemă a abuzurilor din partea agenților de patrulare, încrederea cetățenilor în organele de politie va creste”, s-a arătat convins ministrul.

Alexandru Jizdan susține că reforma care se desfășoară la Ministerul Afacerilor Interne este spre beneficiul cetățenilor, iar acțiunile care se întreprind sunt menite să îmbunătățească serviciile prestate populației. „Chem toți cetățenii să vină la MAI, să ne spună cum acționează angajații noștri ca noi să putem lua măsuri”, a îndemnat ministrul.

În ultimele două luni, la MAI au fost depuse peste 100 de plângeri în care cetățenii reclamă abuzuri comise de către agenți de patrulare.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

6 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

o săptămână ago