Select your Top Menu from wp menus

Ministrii fara declaratii fac coruptibil un proiect de lege

Proiectul de lege privind răspunderea ministerială, elaborat şi prezentat Parlamentului la finele sesiunii primăvară-vară de către un grup de deputaţi PLDM, este unul necesar şi ar contribui la calitatea actului guvernării. Însă, unele prevederi şi formulări în conţinutul acestuia ar putea fi aplicate diferit faţă de diferiţi miniştri, mai ales într-un guvern de coaliţie. De această părere sînt experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), care au efectuat expertiza coruptibilităţii proiectului.

Potrivit expertului Mariana Kalughin, în stadiul actual, proiectul de lege nu stipulează exact ce sancţiuni şi în ce condiţii un ministru poate fi atras la răspundere şi care dintre răspunderi – juridică sau politică – îi poate fi aplicată. Totodată, nu sînt prevăzute sancţiuni pentru unele abateri, cum ar fi neprezentarea declaraţiilor pe venit, proprietate sau interese. „Regulile de joc trebuie să fie foarte clare şi prevăzute din timp. Cînd acestea nu sînt stabilite exact, apare riscul ca persoanele să fie tratate diferit.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/ministrii-netransparenti-fac-coruptibil-un-proiect-de-lege/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19