Categories: EconomicSocialȘtiri

Ministerul Transporturilor vrea amenzi mai mari pentru transport de călători fără bilete

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor a iniţiat un Plan de combatere a transporturilor auto ilicite de pasageri. Potrivit unui comunicat al instituţiei , au fost instituite echipe mobile mixte, care vor verifica microbuzele cu pasageri dacă au autorizaţii. De asemenea, acţiunile demarate sunt axate pe depistarea staţiilor clandestine ale transportatorilor iliciţi din apropierea gărilor auto.Doar pe parcursul primei săptămâni de patrulare a străzilor adiacente Gării Centru din Chişinău, au fost întocmite 140 de procese verbale persoanelor care practică transport ilicit de pasageri, fiind aplicate amenzi în sumă de cca 60 de mii de lei.
Ministerul Transporturilor a propus, totodată, înăsprirea sancţiunilor pentru transportarea pasagerilor fără bilete de călătorie. Modificările la Codul Contravenţional, care vor fi examinate de Guvern în şedinţa din săptămâna curentă, prevăd introducerea unei amenzi de la 800 la 1200 de lei pentru şoferii sau taxatorii de pe rute interurbane care nu eliberează bilete de călătorie. Potrivit proiectului, întreprinderile de transport care nu vor asigura conducătorii auto cu bilete şi alte acte necesare ar putea fi amendaţi cu 10 mii de lei.
De asemenea, Ministerul Transportului definitivează un set de amendamente legislative, prin care se va propune ca transportatorii iliciţi de persoane, pe lângă aplicarea amenzii de până la 2800 de lei (140 unităţi convenţionale), să fie sancţionaţi cu suspendarea permisului de conducere până la 6 luni.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago