Select your Top Menu from wp menus

Ministerul Sănătăţii va solicita eliberarea din funcţie a şefului secţiei chirugie din Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătăţii va solicita eliberarea din funcţie a şefului secţiei chirugie din cadrul spitalului raional  Orhei.

Potrivit unui comunicat al intituţiei, MS  a examinat rezultatele anchetei demarate de către conducerea IMSP Spitalul Raional Orhei pe marginea cazului familiei Negară . Documentul spune că intenţia lucrătorului medical de a transmite partea anatomică amputată către rude este ilegală. Totodată ţinând cont de afirmațiile publice ale medicului de gardă din Secția Chirurgie privind practicarea transmiterii părților anatomice către rude, MS  va solicita directorului spitalului din Orhei sa  sanctioneze persoanele  responsabile de gestionarea deşeurilor medicale din cadrul instituţiei, inclusiv eliberarea din funcție a șefului Secției Chirurgie.

Serviciul Supraveghere de Stat a Sănătății Publice va trebui să efectueze controlul respectării prevederilor Regulamentului privind gestionarea deșeurilor medicale pe parcursul anilor 2012-2013, cu prezentarea unui Raport în termen de 10 zile.
Totodată, Ministerul Sănătății a constatat că partea anatomică amputată  (piciorul n.n.) a fost gestionată în conformitate cu prevederile Regulamentului privind gestionarea deșeurilor medicale (a fost inhumată de către o instituție specializată).

Citeste si: O femeie din Orhei, chemată la spital pentru a lua piciorul amputat al mamei sale