Categories: SocialȘtiri

Ministerul Sănătăţii: Examinările medicale profilactice ale copiilor, pentru admiterea în instituţiile de învăţământ, se vor efectua până la 20 august

Examinările medicale, cu scop profilactic ale copiilor pentru admitere în instituţiile de învăţământ preşcolar, primar şi gimnazial,  necesită a fi făcute până la 20 august. În acest sens, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale îndeamnă planificarea acestora.

Astfel, se vor organiza examenele medicale cu scop profilactic ale copiilor pentru admitere în instituţiile de învăţământ, inclusiv periodice, prin programare obligatorie prealabilă, asigurându-se zile şi ore speciale, în funcţie de fluxul şi numărul de copii programaţi pentru examinare.

Examinarea medicală se va efectua cu respectarea următoarelor măsuri:

-Realizarea vaccinării obligatorii pentru vârsta respectivă a copilului reieşind din indicaţiile individuale şi recuperarea restanţelor de imunizare prin diminuarea intervalelor de vaccinare până la 30 zile;

-Examinarea medicală riguroasă/atentă a copiilor de către medicul de familie în vederea depistăriii abaterilor de la dezvoltarea normală sau a diverselor maladii;

-În cazul copiilor sănătoşi –eliberarea de către medicul de familie a extrasului (F-027), care să conţină informaţii despre starea sănătăţii copilului, calendarul de vaccinare , lipsa contactului cu bolnavi infecţioşi şi recomandări privind particularităţi de regim;

-În cazul copiilor cu suspecţii la careva patologii sau care se află la evidenţă cu maladii cronice- se va elabora un plan individualizat de consultaţii la medicii specialişti de profil, investigaţii şi tratament, în funcţie de  starea de sănătate sau riscurile medico-sociale;

-Solicitarea consultaţiei medicilor specialişti de profil numai în cazurile când, după examinare primară de către medicul de familie/pediatru se constată indicaţii medicale cu programare prealabilă obligatorie.

Ordinul 703 din 31 iulie cu privire la examinările medicale profilactice ale copiilor pentru admiterea în instituţiile preşcolare, primar şi gimnazial, inclusiv periodice, în condiţiile pandemiei COVID-19. 

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

3 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

o săptămână ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

o săptămână ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago