Autorităţile ar putea sista pe o jumătate de an toate controalele la agenţii economici. Această propunere a venit din partea Ministerului Economiei la şedinţa Consiliului Economic de pe lângă prim-ministrul Republicii Moldova. Potrivit secretarului Consiliului Economic, Dumitru Alaiba nici o decizie la şedinţa care a avut loc joi, 13 august nu a fost luată.
În cadrul şedinţei ministrul finanţelor Anatol Arapu a declarat despre necesitata reducerii în continuare a cheltuielilor şi diminuării bugetului.
Octavian Calmîc, ministrul adjunct al economiei a relatat despre un „plan anticriză” care propune diminuarea birocraţiei, dezvoltarea mediului de afaceri, susţinerea ÎMM-urilor etc, scrie Newsmaker.
Publicaţia nu a putut face cunoştinţă cu acest plan pe motiv că el încă nu ar fi finalizat şi încă se află la etapa discuţiilor.
Potrivit unui participant la şedinţa de joi, care a insistat asupra confidenţialităţii sale, una din măsurile propuse de Octavian Calmîc a fost primită excelent de reprezentanţii mediului de afaceri. Este vorba de suspendarea pe o perioadă de cel puţin de o jumătate de an a tuturor controalelor din partea instituţiilor statului a agenţilor economici pentru că afacerile să nu fie închise, iar muncitorii să primească salariile. Interlocutorul Newsmaker şi-a exprimat speranţa că această propunere va fi aprobată de guvern.
sursa: National.MD