Ministerul afacerilor externe și integrării europene condamnă cu fermitate atacul terorist care a avut loc in noaptea de pe 31 decembrie 2016 spre 1 ianuarie 2017, la Istanbul, Turcia, soldat cu 39 de morți și 69 de răniți.
Ministerul își exprimă solidaritatea cu autoritățile Turciei, regretul profund pentru pierderile de vieți omenești, compasiunea faţă de familiile îndurerate.
Ministerul reiterează angajamentul ferm al Republicii Moldova în combaterea tuturor formelor de terorism și reafirmă necesitatea conjugării și intensificării eforturilor internaționale în combaterea acestora.
Reprezentanţii misiunilor diplomatice a Republicii Moldova la Ankara si Istanbul au întreprins demersuri pe lângă autorităţile locale pentru a verifica dacă au fost afectați și cetăţeni moldoveni.