Milsami Orhei continuă seria de meciuri fără de victorie în Divizia Naţională. Partida disputată astăzi pe terenul Complexului Sportiv Raional Orhei, contra FC Academia s-a încheiat cu scorul de 0-0. Milsami s-a ales cu 1 punct şi rămâne pe locul 7 în Campionat. Ultimul joc din acest an orheienii îl vor disputa peste o săptămână la Chişinău, unde vor juca contra formaţiei Zimbru.
Meciul de sâmbătă a fost primul jucat sub comanda lui Iurie Osipenco, care la începutul lunii a anunţat că demisionează din funcţia de antrenor principal, dar ulterior clubul a anunţat că prăţile nu au reziliat contractul.
Într-un interviu acordat zilele trecute portalului moldfootball.com, Osipenco nu a negat că echipa se află într-o situaţie financiară dificilă, dând asigurări că până la finalul Campionatului din mai 2016 toate restanţele vor fi achitate.
Anterior acceaşi sursă scria că fotbaliştii, staff-ul tehnic şi alţi angajaţi ai Milsami nu ar fi primit primele de cca 500 de mii de dolari pentru titlul de Campioană şi evoluţiile din competiţiile europene.