Milsami Orhei a rămas fără de antrenor. Iurie Osipenco a anunţat după meciul pierdut în deplasare contra Speranţa Nisporeni cu 0-1 că a fost ultimul meci pentru el în calitate de antrenor principal.Osipenco a spus ca decizia este motivată de greutatea luptei contra unor momente atât legate de fotbal cât şi celor care nu au tangenţe cu acest sport. Osipenco a mai sugerat că fotbaliştii Milsami nu joacă în deplină forţă şi şi-a exprimat speranţa că viitorul antrenor va reuşi să îi scoată din hăul psihologic în care se află.
Cu Osipenco pe banca tehnică, Milsami Orhei a devenit în premieră Campioană a Republicii Moldova în sezonul 2014-2015 şi a ajuns pentru prima dată în Liga Campionilor.
După înfrângerea de duminică Milsami a coborât pe locul 7 în DN, cu 17 puncte acumulate. Pe 8 noiembrie, de Hramul oraşului Orhei, Milsami va juca acasă contra liderei clasamentului – Sheriff Tiraspol.
În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…
Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…
Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…
Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…
Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…
EXTERN UNICEF: Aproape 2.000 de copii au fost uciși sau răniți de la începutul războiului…