Milsami Orhei a câştigat în premieră Supercupa Moldovei la fotbal! „Vulturii” au învins campioana Sheriff, la Tiraspol, după loviturile de departajare. După 90 de minute fără goluri, Milsami s-a impus la penalty-uri cu scorul de 6-5. Portarul echipei din Orhei, Adrian Negai a fost omul meciului după ce a parat lovitura decisivă a lui Darwin Rios.
Sheriff a ratat cea mai mare ocazie a primei reprize în minutul 44, prin Gheorghiev, care a şutat puternic din cinci metri, dar Negai s-a opus fabulos. Milsami a reuşit primul şut pe spaţiul porţii abia în minutul 60, însă fără niciun pericol pentru Vladislav Stoianov. Peste un minut, Pesic a ratat încă o ocazie a viespilor, după ce a fost lansat ideal de Gheorghiev, dar portarul orheienilor a avut din nou o intervenţie impecabilă. Cu cinci minute înainte de final, Stanojevic a putut aduce victoria pentru Sheriff, însă şutul acestuia a trecut puţin peste poartă.
Câştigătoarea trofeului s-a decis la penalty-uri. Pentru Milsami au înscris Gheţi, Wellingon, Guillerme, Sosnovschi, Furdui şi Gârlă, şi doar Simao a ratat. Pentru Sheriff au marcat Metoua, Stanojevic, Haceaturov, Samardzic şi Zamaliev, iar Stoianov şi Rios au ratat.
Milsami a devenit a treia echipă din Moldova care a cucerit Supercupa, după Sheriff şi Dacia.