Categories: PoliticȘtiri

Militarii moldoveni vor participa la exerciții comune alături de cei români

Parlamentul a votat repetat Protocolul de amendare a acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind cooperarea în domeniul militar, semnat la București la 1 decembrie 2016.

Documentul a fost ratificat de Parlament și la 30 martie anul curent, însă nu a fost promulgat de către președintele Igor Dodon. Odată votat repetat de legislativ, acesta intră în vigoare fără să mai fie promulgat de șeful statului, transmite IPN.

Protocolul prevede câteva modificări tehnice în acordul interguvernamental din domeniul militar semnat cu partea română în 2012, inclusiv o prevedere expresă că în cazul exercițiilor militare comune țara gazdă va asigura cu hrană, în mod gratuit, personalul părții aflat în vizită.

La fel, pârțile, în conformitate cu legea lor internă, vor organiza şi conduce antrenamente şi exerciții comune sau în cadrul multinațional cu unităţi ale altor state partenere.

În document se menționează că acesta reprezintă o oportunitate de consolidare a relațiilor de colaborare reciproc avantajoase pe termen lung care corespund normelor dreptului internațional şi legislației naționale.

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE Orhei: recomandări pentru lăcașele de cult în preajma Paștelui

Suntem în săptămâna patimilor, e săptămâna în care creștinii se pregătesc de sărbătorile pascale. Și…

2 zile ago

Consumatorii ar putea plăti mai puțin pentru gazele naturale. Moldovagaz solicită ANRE revizuirea tarifului

Moldovagaz solicită Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) revizuirea tarifului la gazele naturale. Furnizorul…

6 zile ago

Ce avere declară pentru 2023 prezentatorul de la adunarea Pobedăi lui Shor

Evenimentul de coalizare a forțelor proruse afiliate lui Ilan Shor, care s-a ținut la Moscova,…

6 zile ago

Curtea Supremă de Justiție a amânat pentru toamnă examinarea recursului în care Genesis International SRL cere 14 milioane de lei de la ÎM SCL Orhei

Admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea Municipală Servicii Comunal-Locative Orhei contra SRL Genesis Internațional, prin care…

6 zile ago

Tentativă de transportare ilicită a 600 000 hrivne din Federația Rusă în Republica Moldova, contracarată de către vameși

Cazul a fost consemnat ieri, 23 aprilie, la postul vamal Leușeni, unde s-a prezentat pentru…

o săptămână ago