Militarii din Compania Gărzii de Onoare a Armatei Naţionale au defilat la Bucureşti în cadrul paradei militare organizate de Ziua Naţională a României. La eveniment a participat şi ministrul moldovean al apărării, Anatol Şalaru, transmite IPN.
Cei 31 de ofiţeri şi subofiţeri moldoveni au prezentat onorul alături de colegii lor din România, dar şi de militarii din Batalionul de gardă al Germaniei, Batalionul Reprezentativ al Armatei Poloniei, Regimentul Lancieri di Montebello din Italia, Garda de Onoare a Slovaciei, detaşamentele din Spania, din Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord şi puşcaşii marini din cadrul Marinei Statelor Unite ale Americii.
Republica Moldova a participat pentru prima dată la Parada militară de la Bucureşti în anul 2014.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…