Select your Top Menu from wp menus

Militarii din Republica Moldova şi România se antrenează la poligonul de la Smârdan

Militari din subunităţile de artilerie ale Armatei Republicii Moldova şi Armatei Române participă, în perioada 5-10 iulie curent, la exerciţiul „Scutul de Foc – 20.1”, care se desfăşoară la Centrul Secundar de Instruire pentru luptă de la Smârdan, România.

Aplicaţiile au ca scop asigurarea interoperabilităţii şi capacităţii de interacţiune întrunită, îmbunătăţirea procesului de coordonare a operaţiilor militare în cadrul multinaţional, specific misiunilor de menţinere a păcii, antrenarea în comun şi efectuarea unui schimb de experienţă între contingentele celor două armate.

În cadrul antrenamentelor, cei 25 de artilerişti din Republica Moldova alături de peste 100 de militari din România, execută trageri din diferite tipuri de armament, printre care tun obuzier de calibru 152 mm şi aruncător de calibru 120 mm, fiind antrenaţi şi în misiuni în teren specifice domeniului de activitate.

Ministrul Apărării Alexandru Pînzari a menţionat că înainte de plecare, contingentul a fost monitorizat cu stricteţe de medicii militari din Brigada de infanterie motorizată “Dacia”.

“M-am asigurat personal de starea de sănătate a artileriştilor, detaşaţi la exerciţiul din România, în contextul situaţiei epidemiologice de astăzi. Aceştia au fost supravegheaţi zilnic şi instruiţi de specialiştii noştri din Armata Naţională cum să se protejeze de COVID-19”, a spus Alexandru Pînzari.

“Dragi camarazi, vă aşteptăm înapoi sănătoşi, mai puternici şi mai pregătiţi de a interveni atunci când comunitatea va avea nevoie de intervenţia sau ajutorul vostru!”, a scris ministrul Alexandru Pînzari într-un mesaj adresat militarilor pe pagina sa de facebook.

Participarea artileriştilor din Republica Moldova la exerciţiul „Scutul de Foc 20.1” în România face parte din planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2020.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/militarii-din-republica-moldova-si-romania-se-antreneaza-la-poligonul-de-la-smardan/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19