Categories: PoliticȘtiri

Militarii Armatei Naţionale la exerciţii multinaţionale în Germania şi România

Un contingent de militari ai Armatei Naţionale participă, în perioada 10-30 iunie curent, la exerciţiul ” Mission Readiness Exercise” (MRE), care se desfăşoară la centrul de instruire militară Hohenfels, Germania.

Aplicaţiile sînt organizate de Comandamentul European al Statelor Unite ale Americii şi au ca scop evaluarea nivelului de pregătire a subunităţilor, pentru rotaţia trupelor, în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii.

Potrivit căpitanului Victor Trohin, comandantul contingentului moldovenesc, Armata Naţională a detaşat la exerciţiul respectiv 41 de militari profesionişti din Batalionul 22 de menţinere a păcii, Brigada de infanterie motorizată „Moldova”, Batalionul de Geniu, Batalionul de Gardă şi Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger”.

Sursa a specificat că ofiţerii şi subofiţerii moldoveni vor executa, alături de colegii lor din Albania, Bulgaria, Croaţia, România, Slovenia, SUA, Ucraina şi Ungaria, misiuni de patrulare, evacuare medicală, pază a punctelor de control şi trecere, acţiuni practice la depistarea unor obiecte explozibile cunoscute şi improvizate, evacuarea răniţilor de pe cîmpul minat.

Armata Naţională participă la aplicaţiile din Germania din anul 2012.

Totodată, în perioada 16-26 iunie, un alt contingent al Armatei Naţionale participă la exerciţiul multinaţional ROUSOFEX 15 desfăşurat în Constanţa, România.

ROUSOFEX 15 reuneşte aproximativ 1.500 de militari din Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, Polonia, România, Statele Unite ale Americii şi Turcia şi are ca scop antrenarea militarilor din Forţele pentru operaţii speciale (FOS) pentru planificarea, organizarea, conducerea şi executarea unei operaţii speciale independente.

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

4 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

4 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

4 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

4 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

4 zile ago