În ciuda averii sale, estimata de revista „Forbes” la zece milioane de euro, afaceristul s-a hotărât să nu transforme ziua creștinării fiului său în mare tam-tam, preferând un restaurant cochet și discret.
„Botezul lui Victor va avea loc peste câteva zile, pe 26 februarie, iar nași vor fi prietenii noștri Edi și Luminița. Căutăm încă o bisericuță micuță pentru ceremonia creștinării, iar în privința petrecerii nu ne agităm prea mult. Am invitat doar 20 de persoane, pe care le vom duce la un local libanez, preferatul nostru. O să fie ca un fel de petrecere aniversară, nimic extravagant”, a declarat Natalia Barbu pentru Cancan.
sursa: cancan.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…