Categories: EconomicSocialȘtiri

Milioanele statului, pierdute în cazinouri

Unii agenți economici, care au declarat că înregistrează pierderi în activitate, au fost scutiți de impozite. Se întâmplă în cazul unor cazinouri, constată Curtea de Conturi, care a efectuat un audit privind administrarea veniturilor publice.

Conform raportului Curții, „deși jocurile de noroc nu au un impact socio-economic, acestea beneficiază de facilități fiscale semnificative, care, în perioada 2011-2014, au însumat circa 80 de milioane de lei. În același timp, circa 65% dintre agenții economici care au cazinouri nu au achitat impozitul pe venit din activitatea de întreprinzători, declarând pierderi”.

După ce raportul a fost făcut public, preşedintele Curţii de Conturi, Serafim Urechean, și-a arătat indignarea față de reprezentanţii Ministerului Economiei. „Suntem bolnavi de cap, măi, oameni buni. Înlesniri 80 de milioane de lei la jocurile de noroc, cazinourile, „bardacul” acesta care s-a implementat în ultimii ani şi în Chişinău. Oare chiar suntem trăsniţi cu leuca? Unele cazinouri lucrează fără venituri. Nu au venit, dar ei muncesc, săracii, în pierdere. Eu am vrut să văd astăzi vreun gentleman de la Ministerul Economiei, ce le este greaţă să vină la Curtea de Conturi, drăgălaşii de acolo. Astăzi oamenii mor fără medicamente, pentru că trebuie să le plătească în spitale, dar aici facilităţi. Lasă să audă cetăţenii în mama dracului, cum se guvernează ţara asta”, a declarat Serafim Urechean.

Pe de altă parte, reprezentanţii Ministerului Economiei spun că scutirea de impozite a cazinourilor este legală.

Rezultatele auditului şi recomandările Curţii de Conturi privind administrarea veniturilor publice urmează să fie făcute publice după publicarea în Monitorul Oficial.

sursa: anticoruptie.md

RadioOrhei

Recent Posts

Anul trecut a continuat tendința de descreștere a numărului copiilor născuți la Orhei

În 2023 în raionul Orhei s-au născut cu 120 de copii mai puțin comparativ cu…

3 zile ago

Procuratura Anticorupție a prezentat noi detalii despre scrisoarea din 14 mai

Procuratura Anticorupție (PA) a făcut astăzi mai multe precizări aferent sursei comunicărilor telefonice obținute de…

3 zile ago

Data referendumului, decisă în Parlament pe fondul criticilor opoziției. Când va avea loc și la ce întrebare vor răspunde cetățenii

Referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană (UE) va fi organizat la toamnă, pe…

3 zile ago

Și fosta primărița din Jora de Mijloc, Marina Tauber ar fi primit cetățenia Rusiei

Agenția de presă INFOTAG scrie că deputata Marina Tauber, ar fi primit cetățenia rusească concomitent…

3 zile ago

Cetățeanul de onoare al Orheiului – Shor, afirmă că a primit cetățenia Rusiei

Ilan Shor, care a fost condamnat definitiv la 15 ani de închisoare într-un dosar legat…

3 zile ago