Categories: PoliticȘtiri

Mihai Popșoi renunță la funcția de președinte al comisiei de anchetă a tentativei de puci

Deputatul Mihai Popșoi și-a depus demisia din funcția de președinte al Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor de fapt și de drept privind tentativa de puci anticonstituțional întreprinsă de PDM prin intermediul Curții Constituționale și al Procuraturii Generale. Anunțul a fost făcut de deputat pe o rețea de socializare, transmite IPN.

Mihai Popșoi susține că a luat această decizie în legătură cu faptul că recent s-a format o nouă majoritate parlamentară, iar actorii principali ai tentativei de puci anticonstituțional (ex-judecătorii Curții Constituționale) au refuzat să se prezinte la audieri. Potrivit lui, acest lucru împiedică aflarea adevărului cu privire la evenimentele din iunie anul curent.

„Constat cu regret că exponenții celor care au întreprins acțiuni de destabilizare a ordinii constituționale și au încălcat principiile unui stat de drept se află acum la guvernare și cu siguranță vor întreprinde toate măsurile pentru a tergiversa aflarea adevărului. Sper să nu asistăm la un teatru al absurdului in care viitorul președinte al Comisiei de anchetă să fie din fracțiunea parlamentară a PDM”, a scris deputatul.

Dânsul i-a încurajat pe membrii Comisiei, deputații Vasile Bolea și Grigore Novac, să ducă la bun sfârșit ancheta începută de Vladimir Țurcan, primul președinte al Comisiei de anchetă.

Mihai Popșoi a precizat că în viitorul apropiat, imediat după prezentarea raportului de către viitorul președinte al Comisiei, va prezenta în cadrul unei conferințe de presă un raport de alternativă. „Voi prezenta toate informațiile de care dispun pentru ca cetățenii să cunoască adevărul despre acea săptămâna de foc prin care am trecut cu toții între 7-14 iunie, 2019”, a spus Mihai Popșoi.

Comisia de anchetă a fost instituită de Parlament pe 18 iunie, după ce în perioada 7-14 iunie, după crearea majorității parlamentare PSRM-ACUM și formarea Guvernului Sandu, clădirile instituțiilor statului au fost blocate timp de o săptămână. Curtea Constituțională a recunoscut drept nelegitime acțiunile Parlamentului de formare a noii majorități parlamentare, creându-se totodată situația existenței a două guverne, unul condus de Maia Sandu, celălalt de Pavel Filip. Pe 14 iunie PDM a anunțat că se retrage de la putere. Ulterior și membrii Curții Constituționale și-au anulat deciziile luate în acea perioadă.

RadioOrhei

Recent Posts

Cum poți afla care este secția ta de votare și corecta datele din listele electorale

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează alegătorii că pot verifica, în regim online, corectitudinea datelor înscrise…

8 ore ago

Poftele financiare ale S.A ”Regia Apă Canal-Orhei” față de Spitalul Raional Orhei au fost reduse de instanță

Recent, pe pagina web a Curții de Apel Bălți a fost publicată decizia motivată în…

9 ore ago

Comunicat DSE mun.Orhei: săptămâna trecută pompierii au luptat cu flăcările la poligoanele  de deșeuri

Toamna a început pentru pompieri și salvatorii din Orhei, Rezina, Șoldănești și Telenești cu multe…

o zi ago

Un bărbat a decedat în urma incendiului produs la o fabrică de pâine din Orhei

Pompierii IGSU din municipiul Orhei au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu care s-a produs…

2 zile ago

Urmașa unei victime a represiunilor politice din perioada sovietică, va fi despăgubită din bugetul Consiliului Raional Orhei

Recent pe pagina web a Judecătoriei Orhei a fost publicat dispozitivul hotărârii prin care s-a…

6 zile ago