Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, susţine că nu toate recomandările UE privind pachetul de legi cu privire la integritate sunt binevenite. Declaraţii în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune „TVR-Moldova”, Transmite IPN.„ Dacă am include în pachetul de legi anticorupţie toate recomandările europenilor, am pune în pericol viaţa cetăţenilor Republicii Moldova. Vor fi făcute publice declaraţiile pe venit, cu bunurile care le deţin, iar hoţii vor afla ce şi unde se află. Reformele sunt reforme, corupţia este corupţie, dar aceasta nu înseamnă că din cauza unui om trebuie să dăm foc satului”, a declarat fruntaşul liberal.
Ghimpu a adus critici şi în adresa europarlamentarilor care i-au adresat întrebări incomode premierului Pavel Filip în timpul vizitei în Parlamentul European, în special Cristian Preda, care l-a întrebat despre Plahotniuc. „Este un deputat care nu gândeşte cu capul, dar cu inima. Chiar să vezi doar rău tot nu e bine”a declarat Ghimpu
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…