Candidatul Partidului Liberal la postul de preşedinte, Mihai Ghimpu, liderul formaţiunii, solicită premierului român, Dacian Cioloş, să intervină în cazul moldovenilor care au obţinut anterior cetăţenia românească împreună cu părinţii, iar acum s-au pomenit că aceasta nu li se recunoaşte. Într-o conferinţă de presă, politicianul a spus că această barieră birocratică trebuie eliminată, transmite IPN.
Mihai Ghimpu a declarat că în ultima perioadă sunt mai multe adresări de la persoanele care au probleme căci au obţinut cetăţenia românească atunci când erau minori, fiind înscrişi în dosarul părinţilor, iar acum nu li se recunoaşte cetăţenia.
„Am decis să adresez o scrisoare premierului român, Dacian Cioloş, în care semnalez o problemă gravă a cetăţenilor români. Ani la rând copiii au putut obţine cetăţenia românească fiind înscrişi în actele părinţilor, fără a se face un dosar special pentru ei. Acum mii de cetăţeni s-au pomenit că nu li se mai recunoaşte cetăţenia obţinută împreună cu părinţii”, a spus politicianul.
Mihai Ghimpu îl roagă pe oficialul român să propună o ordonanţă de urgenţă ca aceşti cetăţeni să nu se confrunte cu bariere birocratice, iar actele care le confirmă cetăţenia să le fie eliberate fără impedimente.
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…