Categories: DivertisMondenȘtiri

Michael Jackson reuşea pe scenă o performanţă la care visează orice femeie

Potrivit cotidianului britanic The SUN, Michael avea de suferit tot timpul când susţinea un concert. Se pare că regele muzicii pop slăbea foarte mult în primele câteva zeci de minute de la începerea unui spectacol, scrie libertatea.ro 

Megastarul se stresa atât de mult şi era atât de activ pe scenă, încât dacă la începutul unui show avea talia de 71 de centimetri, până la final, ajungea să aibă 68 de centimetri în talie.

Astfel, pe la mijlocul spectacolului, Michael Jackson făcea o pauză scurtă şi îşi schimba rapid hainele cu unele mai mici, altfel riscând ca acestea să cadă de pe el.

Era normal să transpire mult şi chiar să piardă multă apă, slăbind 1-2 kilograme, dar ce i se întâmpla lui e deja dincolo de asta.

sursa: libertatea.ro

RadioOrhei

Recent Posts

Comunicat DSE mun.Orhei

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…

5 zile ago

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

o săptămână ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

o săptămână ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

2 săptămâni ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

2 săptămâni ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

2 săptămâni ago