Furtuna tropicală Manuel, care face ravagii în estul Pacificului, s-a transformat în uragan și amenință Mexicul, deja pradă unor furtuni puternice care au provocat moartea a cel puțin 80 de persoane începând de sâmbăta trecută, în timp ce alte 58 sunt date dispărute într-o alunecare de teren survenită miercuri în sudul țării, relatează joi AFP.
La Acapulco, ale cărui căi terestre de acces sunt blocate cel puțin până vineri, problemele de aprovizionare au sporit haosul: mii de persoane au jefuit marți un centru comercial inundat, scoțând din el alimente, televizoare sau frigidere.
Primarul orașului, Luis Walton, a anunțat c-au sosit întăriri ale armatei și marinei și a făcut apel la calm.
Circa 40.000 de turiști mexicani și străini sunt blocați la Acapulco de Manuel. Circa 5.000 dintre ei au reușit să părăsească orașul grație unui pod aerian, comercial și militar, organizat marți de către autorități. Avioanele sosesc încărcate cu alimente și pleacă pline cu pasageri.
sursa: agerpres.ro
Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au fost solicitați pentru…
Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…
Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…
Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…
Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…